Dacă nu fac eforturi mai mari, UE și statele sale membre riscă să nu atingă obiectivele ambițioase pe termen mediu și lung stabilite la nivelul Uniunii, și anume de a reduce la jumătate și, treptat, la zero decesele și vătămările grave în accidente rutiere, se arată într-un nou raport al Curții de Conturi Europene. În pofida abordării cuprinzătoare a Comisiei Europene, progresele în reducerea deceselor și a vătămărilor grave cauzate de accidente rutiere au stagnat în ultimii ani, ceea ce pune grav sub semnul îndoielii capacitatea UE de a le reduce la aproape zero până în 2050. Se preconizează că, până în 2030, numărul de decese va scădea cu doar un sfert, în loc de jumătate cum este planificat, față de cifra din 2019, când 22 800 de persoane au murit în accidente rutiere în UE.

Accidentele rutiere sunt o cauză frecventă de deces prematur în UE. Participanții la trafic din categoriile vulnerabile, cum ar fi pietonii, bicicliștii și motocicliștii, sunt cei mai expuși acestui risc, în condițiile în care aproape 50 % din totalul deceselor se produc în rândul acestora, urmați de pasagerii autovehiculelor (45 %). Se estimează un raport de unu la cinci între viețile pierdute și vătămările grave.

„UE a avansat mult în domeniul siguranței rutiere, însă, în continuare, mor oameni în fiecare zi pe șoselele noastre”, a declarat doamna Eva Lindström, membra Curții care a condus acest audit. „În ritmul actual al progreselor, obiectivul de a reduce la jumătate numărul de decese nu va fi atins. Dacă doresc să își îndeplinească obiectivele, UE și statele sale membre trebuie să își intensifice eforturile în acest sens.”

În 2022 (cel mai recent an cu date complete disponibile), 20 640 de persoane și-au pierdut viața pe drumurile din UE. Rata medie a deceselor în UE a fost de 46 de decese cauzate de accidente rutiere la un milion de locuitori: rata cea mai mică s-a înregistrat în Suedia cu 22 de decese, iar cea mai mare în România cu 86 de decese. Pentru a se putea atinge obiectivul stabilit pentru 2030, va fi nevoie de o reducere anuală cu 4,6 % per ansamblul UE; or, în ultimii cinci ani, acest procent a fost în medie de doar 2,5 % pe an. Obiectivele de siguranță rutieră ale UE nu pot fi atinse decât dacă statele membre pun în aplicare finanțarea și politicile necesare, întrucât ele se află „în scaunul șoferului” atunci când este vorba de implementarea anumitor măsuri care ar putea îmbunătăți în mod direct siguranța rutieră. Pentru a le ajuta să evite decesele și vătămările grave, Comisia a adoptat o abordare multistratificată – abordarea „sistemului sigur” a UE –, care se sprijină pe opt piloni, printre care siguranța vehiculelor, infrastructura rutieră și utilizarea drumurilor în condiții de siguranță. Auditorii consideră că această abordare este cuprinzătoare, dar atrag atenția asupra unor deficiențe. De exemplu, monitorizarea de către Comisie a performanței statelor membre nu este încă eficace. Mai mult, acțiunea UE nu acoperă toate domeniile de risc, cum ar fi viteza, care, alături de condusul sub influența alcoolului, lipsa centurii de siguranță și distragerea atenției conducătorului auto, se numără printre cauzele principale ale accidentelor.

În perioada 2014-2020, UE a acordat finanțare în cuantum de aproximativ 6,7 miliarde de euro pentru proiecte care au contribuit la siguranța rutieră. Totuși, cerințele UE nu acoperă infrastructura cu cea mai mare incidență de accidente soldate cu decese, cum ar fi zonele urbane, pistele pentru biciclete și drumurile secundare. În același timp, nivelul progreselor realizate în abordările siguranței rutiere variază semnificativ de la o țară din UE la alta. În mod interesant, valorile monetare atribuite vieții omenești diferă considerabil de la un stat membru la altul atunci când se estimează beneficiile economice ale proiectelor. De asemenea, siguranța rutieră nu era un criteriu esențial în selectarea proiectelor prin care se urmărea îmbunătățirea ei, deoarece concura cu alte priorități, cum ar fi un transport mai ecologic. Mai mult, criteriile de selecție adesea nu puneau accentul pe așa-numitele „puncte negre” (hotspots). Dat fiind că finanțarea pusă la dispoziție de UE pentru siguranța rutieră poate scădea în anii următori, asigurarea faptului că ea este valorificată în scopul salvării de vieți va conta și mai mult.

Informații de fond

Siguranța rutieră este o problemă societală majoră în UE. Rolul principal al Comisiei este de a coordona activitățile UE, în special pe cele de la nivel transfrontalier. Europa are cea mai scăzută rată a deceselor cauzate de accidente rutiere din lume: numărul lor s-a redus substanțial în UE din 2000, cu 36 % între 2010 și 2020, dar departe de nivelul planificat de 50 %. Îndeplinirea obiectivelor UE poate deveni și mai dificilă dat fiind că va fi din ce în ce mai greu să se obțină îmbunătățiri semnificative pornind de la un nivel deja bun de performanță. S-au examinat acțiunile Comisiei și s-au efectuat vizite de audit în patru state membre – Spania, Lituania, România și Slovacia –, fiecare cu un istoric diferit în ceea ce privește siguranța rutieră. Auditul a fost realizat într-un context caracterizat de îmbătrânirea parcului auto, precum și de noile provocări generate de dispozitivele de mobilitate personală (de exemplu, trotinetele electrice) și vehiculele autonome. Cifrele preliminare pentru 2023 referitoare la numărul de decese în accidente rutiere, publicate la 8 martie 2024, confirmă un progres lent, cu o scădere de doar 1 % față de 2022.

Siguranța rutieră: UE trebuie să și intensifice eforturile n materie