Construirea unei piețe interne a energiei electrice pe deplin integrate a început în 1996. Finalizarea acestui proiect a devenit și mai urgentă din cauza crizei energetice și a costului vieții cu care se confruntă în prezent cetățenii UE.
Curtea a evaluat dacă abordarea Comisiei în materie de reglementare și supravegherea de către Agenția UE pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare în domeniul Energiei (ACER) au contribuit la finalizarea integrării și la sprijinirea funcționării corespunzătoare a pieței interne a energiei electrice a UE.
În pofida unor realizări semnificative înregistrate în ultimii 10 ani, progresele în materie de integrare au fost lente și inegale între diferitele segmente de piață și regiuni din UE. După șapte ani de la termenul inițial stabilit de Consiliu pentru 2014, niciuna dintre orientările de reglementare obligatorii nu fusese pe deplin pusă în aplicare și se acumulaseră diverse întârzieri, în principal din cauza arhitecturii juridice complexe și a deficiențelor cadrului de guvernanță al UE.
ACER nu este mandatată să asigure aplicarea uniformă a normelor la nivel național, iar supravegherea pieței pe care o efectuează este în continuare incompletă, numărul de sancțiuni fiind limitat din cauza acestor două aspecte.
Curtea recomandă Comisiei să raționalizeze cadrul de reglementare și de asigurare a aplicării legislației și să consolideze guvernanța ACER. Agenția ar trebui să își consolideze activitățile de supraveghere și să îmbunătățească transparența și răspunderea de gestiune în ceea ce privește activitatea sa.
Raport special al Curții de Conturi Europene prezentat în temeiul articolului 287 alineatul (4) al doilea paragraf TFUE.