Curtea de Conturi Europeană are obligația de a raporta în fiecare an cu privire la orice risc financiar care decurge din acțiuni în justiție referitor la mecanismul unic de rezoluție (MUR), sistem instituit de UE pentru gestionarea lichidării ordonate a băncilor în curs de a intra în dificultate din cadrul uniunii bancare. Pentru exercițiul financiar 2020, Comitetul Unic de Rezoluție (SRB) nu a raportat nicio datorie contingentă legată de decizii de rezoluție, dar a raportat datorii contingente legate de acțiuni în justiție care vizează contribuțiile băncilor la Fondul unic de rezoluție. Auditorii consideră că datoriile contingente au fost prezentate în mod corespunzător, dar aduc în atenție jurisprudența nouă în materie, care implică riscuri financiare mai mici. Prin urmare, pentru următorul exercițiu, ei recomandă ca SRB să își reevalueze riscurile pe baza unei metode noi.
Mecanismul unic de rezoluție, care a intrat în vigoare în 2014, este format din SRB, Comisia Europeană, Consiliul și autoritățile naționale de rezoluție. SRB joacă un rol central și administrează Fondul unic de rezoluție, care este finanțat de bănci prin contribuții ex ante și poate fi utilizat pentru a sprijini rezoluțiile bancare. Până în prezent, nu s-a recurs niciodată la acest fond, dar există un număr considerabil de proceduri judiciare în curs.
„Este dificil să se prezică rezultatul procedurilor judiciare legate de rezoluțiile bancare și efectul acestora”, a declarat domnul Rimantas Šadžius, membrul Curții de Conturi Europene responsabil de acest raport. „În același timp, pentru părțile interesate este important să cunoască cele mai bune estimări cu privire la posibila expunere financiară. De aceea, SRB ar trebui să găsească o metodă pentru a reevalua impactul litigiilor în curs cu privire la contribuțiile băncilor la fond, în special având în vedere noua jurisprudență.”