În pofida previziunilor ambițioase și a anumitor eforturi, UE nu a înregistrat decât progrese lente către obiectivul său de conectare a piețelor energiei electrice pentru a asigura accesul cetățenilor și al întreprinderilor la energie ieftină, se arată într-un raport al Curții de Conturi Europene. Întârzierile în cuplarea piețelor naționale ale electricității s-au acumulat din cauza deficiențelor în guvernanța UE și a unui sistem complex de instrumente de reglementare vizând facilitarea comercializării transfrontaliere, care a frânat implementarea normelor aplicabile pieței. Monitorizarea pieței de către Comisia Europeană și de către ACER, agenția UE din domeniul energiei, nu a adus nici ea suficiente îmbunătățiri. Măsurile de supraveghere menite să limiteze abuzul de piață și manipularea pieței nu mergeau suficient de departe, ceea ce înseamnă că riscul de pe piața energiei electrice din UE era suportat în principal de consumatorii finali.
În 1996, UE a lansat un proiect complex de a integra pe deplin piețele naționale ale energiei electrice. Obiectivul urmărit era să se asigure pentru consumatori cele mai mici prețuri la energie posibile și să se amelioreze securitatea aprovizionării cu energie a UE. Or, la aproape 10 ani de la data programată pentru finalizarea proiectului, și anume anul 2014, piața continuă în practică să fie reglementată de 27 de cadre normative naționale. Așa cum a scos în evidență actuala criză energetică, prețurile angro diferă considerabil de la un stat membru la altul, iar prețurile cu amănuntul rămân puternic influențate de ratele naționale de taxare și de tarifele de rețea, în loc să fie deschise concurenței.
„În pofida ambiției necesare și salutare afișate de UE, piețele energiei electrice din Europa tot nu sunt integrate pe cât ar fi posibil”, a declarat domnul Mihails Kozlovs, membrul Curții care a condus acest audit. „Având în vedere actuala criză energetică și a costului vieții cu care se confruntă cetățenii UE, a devenit chiar și mai urgent pentru UE să își finalizeze piața internă a energiei electrice.”