Yes
No

​

În fiecare an, Parlamentul European și Consiliul adoptă bugetul anual al UE, în cadrul unui buget pe termen mai lung convenit pentru o perioadă de 7 ani (așa-numitul „cadru financiar multianual” sau CFM). Actualul CFM, care acoperă perioada 2021-2027, se ridică la peste 1 200 de miliarde de euro, ceea ce reprezintă mai puțin de 2 % din cheltuielile publice ale statelor membre ale UE.

Pe lângă bugetul multianual obișnuit al UE, se plătesc fonduri și din Mecanismul de redresare și reziliență (MRR), care face parte din instrumentul financiar temporar cu caracter excepțional NextGenerationEU, creat pentru a sprijini redresarea și reformele în urma pandemiei. Aproape 600 de miliarde de euro sub formă de sprijin financiar vor fi fost puși la dispoziția statelor membre în perioada 2021-2026.

În actualul CFM, cea mai mare parte a bugetului UE (aproximativ 45 %) este finanțată din sumele cu care statele membre contribuie proporțional cu venitul lor național brut. Alte surse includ o contribuție bazată pe taxa pe valoarea adăugată (aproximativ 10 %), taxe vamale (aproximativ 10 %) și o contribuție bazată pe deșeurile de ambalaje din plastic (aproximativ 3 %). Împrumuturile contractate de UE pentru finanțarea sprijinului acordat statelor membre în cadrul NGEU reprezintă, de asemenea, o parte semnificativă a veniturilor UE (aproximativ 18 %).

Fondurile UE sunt puse la dispoziția beneficiarilor fie sub forma unor plăți unice/tranșe anuale, fie sub forma unei serii de plăți efectuate în cadrul unor scheme de cheltuieli multianuale. Cele mai mari părți din bugetul CFM al UE sunt alocate în prezent următoarelor rubrici de cheltuieli:

  • „Resurse naturale și mediu” (aproximativ 34 %), care cuprinde acțiunile UE în domeniul climei și politica agricolă comună;
  • „Coeziune, reziliență și valori” (aproximativ 30 %), care include investiții pentru dezvoltarea regională și în transporturi;
  • „Piața unică, inovare și sectorul digital” (aproximativ 14 %), care cuprinde sprijin pentru cercetare și dezvoltare în diverse sectoare, precum și programul Orizont Europa;
  • și „Vecinătate și întreaga lume” (aproximativ 10 %), cunoscută și sub denumirea de „Europa globală”, care se referă în principal la acțiunea externă a UE și la cooperarea internațională pentru dezvoltare.

În fiecare an, Curtea auditează conturile anuale și operațiunile subiacente de venituri și de cheltuieli. Se evaluează dacă:

  • conturile sunt fiabile;
  • veniturile UE au fost încasate; și
  • plățile au fost efectuate în conformitate cu normele aplicabile.

Pentru fiecare dintre aceste aspecte, Curtea formulează o opinie distinctă, care poate fi: „favorabilă”, „cu rezerve” sau „contrară”. În ceea ce privește cheltuielile, Curtea formulează două opinii separate: una privind bugetul obișnuit al UE și una privind Mecanismul de redresare și reziliență (MRR), care este temporar și constituie principalul pilon al pachetului NextGenerationEU (NGEU) de redresare post-pandemie al UE.

Aceste verificări stau la baza declarației de asigurare pe care Curtea are obligația de a o furniza Parlamentului European și Consiliului în temeiul articolului 287 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

O opinie „favorabilă” înseamnă că cifrele din conturi prezintă o imagine corectă și fidelă și că sunt respectate normele privind raportarea financiară și gestiunea financiară. Operațiunile subiacente sunt conforme cu legile și reglementările sub toate aspectele semnificative.

O opinie „cu rezerve” înseamnă că auditorii nu sunt în măsură să exprime o opinie favorabilă, dar problemele identificate sunt limitate la anumite domenii.

O opinie „contrară” înseamnă că problemele sunt generalizate.

Acest indicator, exprimat ca procent, reprezintă o estimare calculată de Curte cu privire la ponderea sumelor care nu ar fi trebuit să fie plătite de la bugetul UE, deoarece nu au fost cheltuite în conformitate cu normele UE sau cu reglementările naționale specifice.

Printre erorile tipice se numără plățile efectuate către beneficiari neeligibili sau pentru proiecte neeligibile ori plățile efectuate pentru achiziții de bunuri sau servicii ori pentru investiții în cazul cărora normele în materie de achiziții publice nu au fost corect aplicate.

În terminologia de audit, acest concept desemnează nivelul peste care erorile sunt considerate a avea un efect semnificativ. Un nivel semnificativ de eroare este susceptibil să influențeze deciziile destinatarilor vizați ai unui raport de audit. Atât Curtea, cât și Comisia Europeană utilizează pragul de 2 % ca prag de semnificație.

Nu. O astfel de afirmație ar fi inexactă deoarece există o diferență importantă între „eroare” și „risipă”.

În cadrul testelor efectuate cu privire la cheltuielile bugetare ale UE, Curtea verifică dacă banii UE au fost cheltuiți în conformitate cu normele aplicabile, dacă cheltuielile declarate au fost calculate în mod corespunzător și dacă au fost îndeplinite de la început condițiile de eligibilitate. În cazul în care cel puțin una dintre aceste cerințe nu este respectată, Curtea consideră că este vorba de o „eroare”. Aceasta este realitatea pe care o reflectă nivelul estimat de eroare.

Deși astfel de erori implică plăți pentru proiecte sau către beneficiari care nu îndeplinesc condițiile de eligibilitate (de exemplu, erori legate de procedurile de achiziții publice), proiectele sau beneficiarii respectivi pot totuși să aducă beneficiile preconizate și, deci, nu se consideră că este vorba de o risipă.

Pe de altă parte, există cazuri în care cheltuielile sunt conforme cu legile și reglementările, dar de fapt avem de-a face cu o risipă de fonduri. Un exemplu semnalat de Curte în trecut a fost construirea unei infrastructuri portuare fără a se lua suficient în considerare volumul preconizat al traficului de mărfuri.

În majoritatea cazurilor, nu există elemente care să indice Curții acest lucru. Prin definiție, frauda constituie un act deliberat de înșelăciune săvârșit cu scopul de a obține un folos. Deși frauda poate fi dificil de detectat în cursul procedurilor obișnuite de audit, testele efectuate de Curte identifică în fiecare an câteva cazuri în care există suspiciuni de fraudă.

Curtea nu are competența de a investiga cazurile de suspiciune de fraudă care afectează interesele financiare ale UE, însă ea contribuie la combaterea fraudei împotriva bugetului UE prin semnalarea cazurilor de suspiciune de fraudă către Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) și/sau Parchetul European (EPPO).

Curtea are obligația de a prezenta o declarație de asigurare referitoare la fiabilitatea conturilor UE, precum și la legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente. Ea examinează bugetul UE și modul în care Comisia Europeană îl gestionează împreună cu statele membre. Prin urmare, auditul Curții nu este conceput pentru a produce rate de eroare pentru fiecare stat membru în parte, deoarece acest lucru ar necesita resurse suplimentare considerabile. Comisia Europeană, în calitate de instituție responsabilă de gestiunea bugetului UE, are sarcina de a furniza informații detaliate pentru fiecare stat membru în rapoartele sale anuale de activitate.

Curtea menționează însă anumite state membre, regiuni și categorii de beneficiari atunci când oferă exemple ilustrative în raportul său anual. Ea furnizează, de asemenea, informații defalcate pe criterii geografice rezultate din testarea operațiunilor în domeniile de cheltuieli „Coeziune” și „Resurse naturale”, precum și în ceea ce privește cheltuielile din cadrul MRR. Aceste exemple oferă o imagine asupra numărului de operațiuni auditate în fiecare stat membru și asupra numărului de operațiuni care conțin erori cuantificate. Aceste cifre nu trebuie însă interpretate ca reprezentând nivelul de eroare al unui anumit stat membru.