Astăzi, Consiliul Uniunii Europene a numit în funcție doi membri noi la Curtea de Conturi Europeană:
— Doamna Ivana Maletić, din Croația, a fost numită pentru un mandat care va începe la 15 iulie 2019 și se va încheia la 14 iulie 2025. Aceasta îl va înlocui pe domnul Neven Mates, membrul croat al cărui mandat expiră.
— Domnul Viorel Ștefan, din România, a fost numit pentru un mandat care va începe la 1 iulie 2019 și se va încheia la 30 iunie 2025. Acesta îl va înlocui pe domnul George Pufan, membrul român al cărui mandat expiră.
În conformitate cu tratatul, membrii trebuie să își exercite îndatoririle în deplină independență și în interesul general al Uniunii Europene.
Consiliul a luat aceste decizii pe baza propunerilor formulate de statele membre din care aceștia provin și după consultarea Parlamentului European.
Colegiul membrilor, prezidat de domnul Klaus-Heiner Lehne, președintele Curții de Conturi Europene, se va reuni în noua sa componență pentru a stabili atribuțiile specifice care vor reveni celor doi noi membri. Doamna Maletić și domnul Ștefan vor depune jurământul în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene la o dată ulterioară.
Organigrama Curții de Conturi Europene și structura sa de guvernanță sunt disponibile pe site-ul acesteia,
eca.europa.eu, și vor fi actualizate la momentul oportun.